Monroe închide patul din ambele capete. Tăblia și piesa de la picioare repetă același desen — caneluri verticale fine care urcă până la marginea ușor răsfrântă. Această simetrie transformă patul într-un volum complet, cu propriul contur, nu doar o suprafață sprijinită de perete. Camera capătă un centru clar în jurul căruia se așază tot restul.
Curbura de sus îmblânzește liniile verticale și le dă mișcare — desenul rămâne riguros, dar nu rigid. Picioarele subțiri, conice, ridică ansamblul și îi păstrează eleganța proporțiilor. Monroe se potrivește dormitoarelor în care patul are voie să fie piesa principală.
